CURIERUL SECRET PDF

Descriere Ioan Dan este considerat un Dumas sau Zevaco autohton, romanele sale de "capa si spada" bucurandu-se de un imens succes, timp de peste 40 de ani. Seria Cavalerii istoriseste domnia si faptele lui Mihai Viteazul, de la batalia de la Calugareni si unirea principatelor romane pana la actul de tradare al generalului Basta. Intr-un amestec inedit de istorie si fantezie, pagina dupa pagina curg intrigi politice, aventuri, batalii, dueluri si povesti de dragoste, avandu-i ca eroi pe Cae Indru, Chirila Zece Cutite, Ducu cel Iute si Costache Caravana toti patru capitani ai lui Mihai Viteazul, asemuiti de cititori cu muschetarii lui Dumas. Impotriva marilor imperii, cavalerii lui Ioan Dan lupta cu sabia, cu buzduganul, cu viclenii si cu foarte mult umor. Citeste online un fragment: Curierul secret, Ioan Dan Ion Cristu intinse hartia pe masa si o netezi indelung cu podul palmei ca pe-un prieten vechi.

Author:Tygoramar Barn
Country:India
Language:English (Spanish)
Genre:Sex
Published (Last):27 September 2019
Pages:436
PDF File Size:15.73 Mb
ePub File Size:1.97 Mb
ISBN:907-1-57084-851-1
Downloads:17548
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Tygorn



Un tanar care a dat cu mine de pamant de am crezut ca va ramane Zambilica pe drumuri. Un tanar care zvarle cutitul chiar mai bine decat Chirila. Un tanar care adulmeca urma in padure mai bine decat Ducu. Striga entuziasmat domnul Tarii Romanesti. Primavara, Tarnava e rautacioasa si se involbura fara astampar peste maluri. Vara, descreste.

Ici-colo, rasar prunduri care inghesuie apele de crezi ca ar vrea sa le sugrume. Sunt domoale apele Tarnavei. Domoli sunt si oamenii satelor de pe cele doua maluri. Pana si timpul e ca omul acolo. Iarna, crivatul nu-si poate face de cap, ca la campie. Se izbeste boncaind si isi rupe dintii in lutul galbui-auriu al dealurilor. Primavara, ploile multe cu bob marunt spala zgura iernii si croiesc paraiase sprintene, spre bucuria copiilor, care asaza pe paraiase moristi facute din coceni de porumb.

Vara are o dulceata a ei. Diminetile racoroase, cu roua multa, dau iz de prospetime zilei caldute. Mirosna de fan si de flori de camp te invaluie ca o alintare. Pamanturile acoperite cu bucate sanatoase inainteaza voiniceste pe sub dealuri si pe sub margini de paduri, iar sus, pe spinarile dealurilor, in locurile lipsite de paduri, viile parguite sunt parca gata sa nasca ciorchini grei, verzi-aurii. Tarnava Mica isi poarta apele tacuta, calatorindu-se printre dealuri cu pamant bun, mangaindu-le in trecere ca pe niste prieteni vechi.

Tarnava Mare, domoala si cuminte, se intalneste cu singura fiica de batranete in apropierea Blajului si revederea lor are in ea o alintare fara zgomote, fara gesturi inutile. E intalnirea dintre mama si copil, care cuprinde in imbratisarea larga intreaga poezie a gestului matern. Imbratisate astfel, se duc spre Mures fara graba, fara nimic pripit, ca o familie care se aduna seara in salasul ei.

Tarnava Mica, Tarnava Mare si Muresul inchid intre ele un patrulater incarcat cu vegetatie bogata, care sporeste inzecit farmecul acestor pamanturi. Cam la jumatatea distantei dintre Blaj si targul Teius, doua sate atat de vechi incat nu ne putem inchipui locurile acelea fara ele, sunt despartite de o lunca in forma de uluc, prin care Tarnava Mare inoata voiniceste intr-un ultim efort, inainte de intalnirea cu Muresul.

In dreapta, Cisteiul-Romanesc, insirat pe sub piepturile dealurilor Hoanca si Capud, in lungul unei sosele vechi, pe care istoria a pomenit multe miscari de osti.

In stanga, satul Obreja, nascut in jurul unui castel cu ziduri albe, cu metereze inalte, cu parc imens de arini, de brazi adusi cine stie de pe unde, de ulmi si artari, de fagi si salcami bastinasi. Un an mai tarziu, in urma unor intamplari invaluite in taina, baronul vandu castelul dimpreuna cu satele Obreja, Cisteiul-Romanesc, Bucerdea-Granoasa, Craciunelul-de-Jos, Mihaltul si Petalca. Adica o mosie de peste douazeci si cinci de mii de iugare, pe care lucrau aproape doua mii de iobagi romani, cuprinsi in perimetrul acelui patrulater inconjurat de ape.

La plecarea baronului, locuitorii acelor sate se stransesera in curtea mare, avand a-si lua ramas bun de la vechiul stapan si a se inchina cu smerenie celui nou. Venisera imbracati dupa puteri, cu palarii mari, decolorate, in ale caror panglici flacaii prinsesera colilie si flori de camp, cu hainele carpite frumos, lasand la o parte mai bine de jumatate dintre ei, care avura curajul sa se apropie desculti, cu calcaiele crapate, cu fetele trase si neingrijite de multa vreme.

In curtea mare, strajuita de ziduri inalte, din care tariile timpului muscasera adanc, se formase un careu pestrit, cuprinzand soldati si slujitori. Langa treptele de la intrarea principala a castelului, vreo zece curteni transpirati sub matasurile si postavurile grele se asezasera dupa importanta si bogatie, avand intiparit pe fata acel zambet caracteristic ocupatiei.

In fruntea lor se afla varul domnului baron, care, potrivit rangului, afisase un zambet mai gros. Multimea sedea pe langa ziduri in mare neoranduiala, cu acea indiferenta de totdeauna la schimbarea stapanilor, neavand probleme in privinta gradelor si avutiei sau importantei.

Doar un observator dibace ar fi remarcat poate ca fetele si femeile isi ocupasera pozitiile cele mai favorabile. Si poate ar mai fi fost de notat ca poporul nu se impartise pe sate, asa cum ar fi fost destul de firesc.

Uri puternice, se amestecasera in gloata, iar ostenii, orbiti de soare si incinsi de alamurile multe, incercau zadarnic sa le descopere. Voinicii flacai ai Mihaltului, coboratori din neamuri de ciobani, cu palariile asezate hoteste pe spranceana, ramasesera undeva in urma. Lucru destul de neplacut pentru doamnele de la curte, satule de sotii lor cam dospiti, dornice de peisaje mai verzi. Era speriat de-a binelea.

Trecuse prin atatea in ultimul an, incat nu s-ar fi mirat daca ar fi cazut asupra lui o ploaie de sageti, asa din senin. Cand se implinira toate cu buna randuiala, baronul se intoarse catre un tanar inalt, cu parul galben-roscat, cu privirea blanda, prietenoasa, asteptand un semn.

Acesta era noul stapan. Tanarul apleca fruntea usor, iar baronul isi drese glasul pitigaiat. Poporul si curtenii se privira in liniste. Cand femeile si copiii aruncara flori pe trasura gata de plecare si asternura alte flori in fata cailor, baroneasa avu un schimb de cuvinte destul de aspru cu sotul ei. Iata ca supusii domniei-tale nu sunt cine stie ce fiorosi.

Poate nu stii ca cine vinde chiar mai scump decat merita e totdeauna pacalit, fiindca obiectul acela nu-i va mai apartine niciodata. Pentru o casnicie ca a lor, de peste douazeci de ani, schimbul de cuvinte era destul de rezonabil si, spre lauda lor, el nu se intinse mai departe, cu toate ca cei doi soti aveau pregatite mai de mult unele vorbe mai tari.

In urma lor starui multa vreme o roata mare de praf. Jalea iobagilor nu fusese prea mare. Incepu totusi sa se indoiasca in sinea lui ca procedase bine vanzand frumosul domeniu pe care isi petrecuse o buna parte din viata. Dar indoiala marelui nobil tinu pana cand trecu Muresul pe un pod plutitor. Cand razbira caii pe mal in sus, trasura se rupse in doua, iar partea din spate dimpreuna cu baronul si baroneasa navali cu toata nadejdea in apa namoloasa.

Garzile si slujitorii grabira sa-i scoata, observand ca frumusetea de trasura fusese taiata cu osie cu tot si dichisita astfel, sa tina pana la prima hurducatura mai mare.

Dupa acest necaz, baroneasa reveni la sentimente mai bune fata de sotul ei, iar la fostii supusi se gandi printre niste injuraturi delicate, femeiesti, din care nu lipsira pastele si grijaniile si inca vreo cateva atat de noi si de maiestre, incat soldatii uitara de treburile lor si se grabira sa le memoreze, pentru a face impresie cu ele la timpul cuvenit.

Baronul scuipa fericit noroiul care-i umpluse gura. Chestia cu taiatul trasurii era cea mai buna dovada a perfidiei fostilor supusi. Parca ii parea rau ca nu bausera ceva mai multa apa. Ori sa se fi schilodit amandoi nitel, sau eventual numai doamna, socotind ca in felul acesta i-ar fi luat piuitul augustei sale sotii, in fata careia se caznea de peste douazeci de ani sa-si arate calitatile de bun cunoscator al firii oamenilor.

Iata ca supusii domniei-tale nu sunt chiar atat de fiorosi. Ai ajuns de rasul iobagilor. De patania noastra va rade intreaga Transilvanie si sa dea Dumnezeu sa ramana lucrurile numai aici, sa nu ne facem de ras in intreg Apusul! Cine naiba ne cunoaste pe noi in Apus? Obrajii baroanei se rosira de manie. Privirile i se rotira dupa ceva bun de aruncat. Negasind nimic la indemana, se gandi amarata la prostia sotului.

Povestea cu Apusul o aruncase doar asa, ca sa faca impresie asupra ofiterilor din suita. Se tangui ea. Ce barbat! Trimite, domnule, ostenii indarat, sa-i puna in fiare pe ticalosi ori sa-i jupoaie de vii! Dupa cate lucruri stiu eu, sa ne multumim ca am scapat cu atat. Crezi ca anul trecut iobagii s-au rasculat de florile marului? Douazeci de ani am avut liniste si uite ca, asa din senin, au dat foc hambarelor si castelului.

Ce i-a indemnat sa se rascoale? Doar anul trecut n-am fost mai rau si nici mai bun decat in alti an? In doua randuri s-a tras cu pistolul asupra mea, iar slujitorii nu au aflat nici o urma.

Acum trei saptamani am gasit un cutit infipt in masa mea de lucru. Langa el se afla o scrisoare. Doamne, ce scrisoare! Mi se aducea la cunostinta ca voi muri ingropat de viu la marginea rapei care da spre Tarnava.

Asta nu o mai putem pune pe seama iobagilor. Se urmareste ceva ce nu pot pricepe momentan. Am intarit paza cu ostenii adusi pe bani grei de la Alba-Iulia. In doua saptamani au disparut fara urma saptesprezece dintre ei.

Sunt fericit ca am vandut. Si voi fi si mai fericit in clipa cand voi ajunge in Alba-Iulia, departe de locurile acestea primejdioase. Contele Hans Beckembauer e tanar. Sa se descurce el cu acesti oameni. Ai auzit. Sigur ca ai auzit. Numele lor e cunoscut la Buda, la Viena, la Praga si chiar la Constantinopol.

In Alba-Iulia se plateste pe capul fiecaruia dintre ei o suta de ducati. La Constantinopol si la tatari, greutatea lor in aur. Se otari baroana. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Dar tare mi-e teama ca acesti lotri au venit cu gandul sa-mi primejduiasca viata si sa ma prade! Rase baroana. Pana azi nu am auzit sa fie legate de numele acestor oameni anumite pradaciuni. Sa nu crezi ca nu stiu si eu cate ceva.

EJERCICIOS DE RISSER PDF

Ioan Dan - Curierul secret

.

ARINC 610 PDF

Ioan Dan - Curierul Secret

.

SIR GAWAIN AND THE GREEN KNIGHT BURTON RAFFEL PDF

Curierul secret

.

Related Articles